Pui Chinezesc
Jocuri Online:
Dar abia spre
sfârşitul secolului, în 1782, acest fapt lingvistic a fost conexat cu
teza originii indiene a ţiganilor. în 1783, lucrarea rămasă până azi
fundamentală a lui Grellmann: Cercetare istorică asupra ţiganilor
includea şi un amplu „vocabular comparat al limbilor indiană şi
ţigănească”. încât, în secolul al XlX-lea filologia ţigănească va
deveni (prin contribuţia unor filologi germani, englezi, francezi,
italieni, ruşi, bulgari, polonezi, iugoslavi, finlandezi, maghiari şi
americani) o adevărată ştiinţă.
Instrumentele preferate şi pentru care demonstrau o rară virtuozitate erau vioara şi ţambalul. La curţile
princiare sau aristocratice erau admiraţi şi ca dansatori, încă din sec. XVI. în Franţa se produceau încă din 1607 la castelul din Fontainebleau
La aceeaşi dată dansau şi în sate sau la oraşe, pe străzi sau în pieţe. în Turcia secolului al XVII-lea dansatorii profesionişti ţigani
erau foarte căutaţi cu ocazia organizării unor serbări solemne. în Ungaria şi Rusia erau mai puţin apreciaţi ca dansatori, în schimb în
Spania, dansurile grupurilor de gitanos figurau (încă din 1488) chiar în solemnele procesiuni religioase. (Iar în 1560, la marile serbări din
Toledo organizate cu ocazia căsătoriei lui Filip al II-lea). Pe de altă parte însă ţiganii se dedau şi unor ocupaţii „diabolice”,
magice, vrăjitoreşti, condamnate atât de Biserică şi judecate de tribunalul Inchiziţiei, cât şi de tribunalele laice. Chiar din 1427, cum spuneam, la data primei lor apariţii Ia porţile Parisului ţigăncile practicau în public chiromanţia1 şi necromanţia. Pictorii amintiţi mai sus, precum şi marii scriitori ai secolelor următoare – Ronsard, Marot, Gil Vicente, Cervantes, Moliere, Pepys, Lesage, ş. a. – descriu sau măcar fac aluzie la asemenea practici. Cu toate interdicţiile autorităţilor laice şi ecleziastice, ţăranii, orăşenii şi adeseori chiar persoane din societatea înaltă le consultau pe aceste chiromante „egiptene”, uneori chiar chemându-le acasă. Li se atribuiau şi alte puteri magice – de a descoperi comori ascunse, de a stinge un incendiu, de a pregăti droguri cu efecte afiodisiace, de a face amulete, de a vindeca de boli oameni şi animale pregătind tot felul de băuturi şi alifii – asemenea nenumăratelor „doftoroaie” de la sate.